vineri, 16 martie 2012

Au început înscrierile în echipele de voluntari TIFF 2012

Am preluat din presă un articol tare interesant.
TIFF 2012, în premieră, printre cei 400 de voluntari care vor contribui la buna organizare a festivalului se vor putea afla şi persoane trecute de vârsta adolescenţei. Organizatorii au dat start la înscrierile în echipele de voluntari.
În Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi deschide porţile către oricine este dornic să participe ca voluntar la organizarea festivalului, indiferent de vârstă sau profesie.
Sub sloganul „Never too old to... be young at heart" (Niciodată nu e prea târziu să... ne păstrăm spiritul tânăr), anul acesta vor fi organizate activităţi în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. TIFF se alătură acestei iniţiative şi-i invită pe cei cu experienţă şi ani de muncă în spate să savureze, cot la cot cu cei tineri, viaţa frumoasă şi agitată a unui eveniment de anvergură precum TIFF.
Anul trecut, la bunul mers al festivalului au contribuit peste 400 de oameni, în cadrul a 10 departamente. Voluntarii au acces la filme, concerte, lansări şi petreceri, dar şi prilejul de a întâlni actori şi regizori pe care îi admiră.
Cei care cred că nu e niciodată prea târziu să înveţi ceva nou, alături de cei dornici să capete experienţă sunt aşteptaţi să completeze formularul de înscriere pentru voluntariat, disponibil pe site-ul festivalului, http://www.tiff.ro/echipa/voluntari, până la data de 4 mai 2012.
Întrebările şi sugestiile pot fi trimise pe adresa de e-mail voluntari@tiff.ro.
Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 1 - 10 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 13 şi 17 iunie, la Sibiu.

Un comentariu:

Liana spunea...

E un festival minunat. Eu am facut parte din echipa doi ani la rand si merita. Merita din toate punctele de vedere. Abia astept si anul acesta sa particip.